53. Baia Mare, 27-28 mai 2010, organizatori ing. Onuţ Prodan, ing. Al. Damian şi ing I. H. Maniu

53. A cincizeci şi treia şedinţă de adunare generală s-a ţinut în zilele de 27-28 mai 2010 la Primăria municipiului Baia Mare şi la complexul turistic Şuior, în organizarea unui trio format din ing. O. Prodan, ing. Al. Damian şi ing. I. H. Maniu.

Au fost prezenţi 44 membri persoane fizice şi 3 membri persoane juridice, conducerea adunării fiind asigurată de dr. ing. O. Coşovliu, vicepreşedinte CCIA, în lipsa preşedintelui bolnav. Au fost primiţi trei membri noi (unul revenit) şi un membru persoană juridică. Adunarea a fost precedată de prezentări tehnice referitoare la reabilitarea unei staţii de transformare (ing. Al. Damian), la blocuri vechi cu acoperişuri noi (ing. I. H. Maniu), la hidroizolaţii cu PROADITIV (ing. Biro Levente-Miercurea Ciuc), la urmărirea comportării barajului Firiza (ing. Ivaşcu Stelian-Baia Mare), la reabilitarea bisericii Deseşti (ing. Pop Vasile-Cluj). Masa colegială s-a servit la restaurantul complex Şuior cota 1000, iar a doua zi s-au vizitat barajul Firiza şi biserica Deseşti.  A fost o întâlnire cu adevărat reuşită.